Suspensorul lui Băsescu și obsesia Tabloului

Cu cel pe care încă nu-l botezasem Varanul m-am întâlnit pentru prima și ultima oară în această viață imediat după alegerile prezidențiale din 2004, când se cocea „soluția imorală”, alianța DA plus UDMR plus partidul Voiculescu. Într-o emisiune la TVR, am încercat să-i explic că imoralitatea din expresia lui Băsescu nu se referă, logic, la el sau la partidul lui, ci la alianța DA și la Băsescu însuși, care astfel se autovaccina eticoid și preventiv pentru cârdășirea cu DomProfesor în fața electoratului antisecuristo-comunist buimăcit.

La ieșirea din TVR, pe trepte, marele om s-a întors și m-a întrebat: „Domnu Popescu, domle, eu și partidul meu arătăm chiar de tot ca niște curve cu mișcarea asta?”. Nu mai știu ce i-am răspuns.

Întrebarea aceea explică o anumită cauză a faptului că D. Voiculescu, o dată la câteva luni, își dă demisia din Senat și îl suspendă pe T. Băsescu.

Evident, suspensorul lui Băsescu joacă leapșa cu instanțele de judecată, vrând să scape de ÎCCJ, evident își bate joc sistematic de amărâții care l-au votat.

De ce? Pentru că alegătorii lui nu sunt Securitatea lui Ceaușescu – de acolo, cum bine știe DomProfesor, demisia ți-o dădeai doar înainte de parastas. Nu prea puteai s-o faci pe martirul Imunității.

Dar mai e ceva. Omul acesta are obsesia Tabloului. Plăcerea lui cea mai mare e să se simtă în „poze” istorice: Dan Voiculescu anunțând suspendarea lui Băsescu, Dan Voiculescu demisionează din senat, Dan Voiculescu și Maiestatea Sa, Dan Voiculescu cere, avertizează, profețește.

A plătit ani de zile o echipă specială de cameramani care să-l filmeze numai din unghiuri avantajoase, ca pe un Hegemon.

In documentarul lui Alex Solomon „Capitalism – rețeta noastră secretă” apare, radiind prin toți porii, sub propriul său tablou uriaș, de întemeietor de dinastie.

Tot edificiul politico-mediatic pe care l-a construit e un tron – tolănit pe el, poate visa că are în cartea de istorie un spațiu măcar cât jumătate din cel al lui Ceaușescu.

De aceea, Dan Voiculescu era interesat de distincția între „curvă” și „chiar de tot curvă”.

Nu voia să strice Tabloul.